Gătim cu pasiune de peste 7 ani

Bucătăria Reve – locul în care ne simțim ca acasă

Încă din anul 2018, ne-am propus să îmbinăm pasiunea noastră pentru gătit cu dorința de a le oferi oamenilor preparate cu adevărat gustoase, de care să se bucure împreună cu cei dragi. Primul pas l-am făcut în cadrul Restaurantului Reve Mariage, acolo unde ne-am desfășurat activitatea până astăzi și acolo unde vom continua să dăm naștere gustului care ne-a adus mai aproape unii de ceilalți. Ne bucurăm că aici, în sufletul bucătăriei noastre, am putut pune bazele unei echipe de profesioniști care să lucreze cu drag în locul pe care cu toții îl considerăm cea de-a doua noastră casă. Încrederea în membrii echipei noastre, în determinarea și pasiunea lor au fost factorii care ne-au împins să facem și cel de-al doilea pas: crearea proiectului ReveToGo, un serviciu de food delivery prin care clienții noștri vor continua să se bucure de preparatele noastre, însă de această dată din confortul propriei locuințe.

Arome autentice ale bucătăriei tradiționale românești

Inspirați de preparatele cu care am crescut

Principala sursă de inspirație a meniului nostru se află în cultura, obiceiurile și mai ales în bucătăria cu tradiție din România. Zi de zi, încercăm să reproducem acele gusturi atât de dragi nouă, gusturi cu care mulți dintre noi am crescut sau pe care ni le aducem aminte din copilărie, de la mesele pregătite de bunici, părinți sau rude apropiate. Mai mult decât atât, principiile după care ne ghidăm atunci când gătim se află în strânsă legătură cu ceea ce am învățat și observat cu ochii de copii: mâncarea trebuie să fie simplă și gustoasă, ingredientele trebuie să fie unele naturale, iar porțiile suficient de mari, încât a doua porție să fie cerută doar din poftă. Tot de la ei am învățat și că mâncarea trebuie tratată cu același respect pe care trebuie să îl arătăm nu doar celor ce o prepară, cât și celor ce o servesc și savurează.

Bucuria de a găti ne aduce împreună

Bunătăți preluate din bucătăriile altor culturi

Pe cât de mult iubim bucătăria românească și tot ceea ce presupune aceasta, pe atât de mult ne place să ne lăsăm inspirați și de gastronomia altor culturi și să explorăm combinațiile lor de gusturi, arome sau texturi. Suntem ferm convinși că, dincolo de plăcerea de a experimenta noi preparate, bunătățile pe care noi am decis să le preluăm și să le includem în meniul nostru și, de fapt, mâncarea în genere, au capacitatea de a lega oamenii între ei și de a-i face să empatizeze unii cu ceilalți, oriunde s-ar afla ei și indiferent de unde provin. Altfel spus, mâncarea are această capacitate extraordinară de a spune și, uneori, de a scrie povești – povești care noi credem că merită să fie cunoscute de toți cei ce au ochi să vadă, urechi să asculte și, bineînțeles, un întreg aparat digestiv cu care să bucure de preparatele servite de ReveToGo!